Archive

Archive for the ‘Stuff’ Category

Cu biclele prin Provence

June 8th, 2010 Deodorel 2 comments
printre viile din Provence

printre viile din Provence

Ba, cica se zice ca la mine aici desi scrie PACA, nu e chiar Provence, ca e prea multi oameni cu bani. Asa ca, atunci cand a venit fratele Matei in vizita am zis sa mergem si noi sa vedem cum e pe acolo, intr-un mod mai smechereanu – adica cu biclele. MIMV (Matei Imi Plac Vaile) isi inchiriase deja o bicla cam obosita cu care am haladuit pe stancile si pe colinele de pe malu marii, asa ca, dupa ce s-a saturat de asa ceva, intr-o dimineata, am pus biclele in portbagaju’ (extins pe banchete)  masinii si am luat-o spre Apt. De la Aix tot urci pe nationala, la un moment dat intri prin niste defilee, destul de marfa.

Cam cum ar fi pe hartzda asta

harta drum

harta drum

Apt e un orasel ceva mai rasarit printre toate satucele de pe acolo, in sensul ca are un Carrefour, un Conforama, and shit. Acolo ne-am parcat pe  undeva pe langa o pista de bicilete si ne-am echipat de drum. Printre altele Matei a constatat ca nu a luat cardul aparatului foto asa ca a facut poze doar cu telefonul. Asta a fost.

Din Apt, dupa ce ne-am invartit un pic in cautarea traseelor marcate de bicicleta care le vazusem eu pe net aici http://www.ot-apt.fr/ballades/velo_luberon.htm am hotarat sa o luam spre iesirea din oras spre Roussillon, si vedem noi ca marcajele alea nu prea se vedeau. La inceput o luam pe o sosea mai ingusta, doar pentru biciclete si mergem vreo 2 -3 km asa, d-am pulea pana ajungem la o intersectie si o luam pe sosea. Mare pericol nu este, ca in zona sunt mai multe biciclete decat masini pe sosele, si localnici par obisnuiti.

io pe bicla

io pe bicla

Urcam relativ lejer spre Roussillon, acolo e o zona cu mult ocru, un fel de roca mai moale portocalie … plm. Distanta e ceva gen 10 km, nu e mult. Pe drum imi dau seama ca saua mea are furca mult prea scurta, trebuie sa-mi iau una mai lunga ca sa dau mai eficient la pedale.

roca de Roussillon

roca de Roussillon

Din pacate nu urcam in orasul vechi, suntem in trecere, plus ca parea destul de aglomerat si ar fi fost mai complicat cu bicicletele. Coboram pe o sosea goala, la un moment dat ne hotaram sa o luam pe coclauri, mai pe offroad asa pe un drum de tara, printre vii.

iar vii

iar vii

pe drum

pe drum

Erau si tot felu de campuri, flori, plm.

un camp cu maci

un camp cu maci

Din zona aia am continuat cand pe campuri cand pe sosele spre St. Saturnin-les-Apt, ratand Gordes sau Bonnieux care cica ar mai fi misto.Pe la Gordes sunt scenele alea misto, din filmu “ala”.

Spre St. Saturnin e un pic de urcat, ca e pe un deal pe la 400 de m mi se pare. Inainte de St. Saturnin gasesc un loc unde sa ma pis, in spatele la niste plante.

iar pe sosea

iar pe sosea

mateias

mateias

De la St. Saturnin e o coborare misto de vreo 10 km, poate mai mult pana in Apt, unde am ajuns spre seara.

back to Apt

back to Apt

Tura s-a terminat apoteotic intr-un birt local unde baietii se uitau la tv la un meci al lui Marseille.

in birt

in birt

Ca o concluzie, mi-am dat seama ca de fapt nu am atins cele mai interesante chestii din zone, dar a fost o tura misto, “un pic ca’n Mehedinti” cum zicea Matei. In total intre 40 si 50 de km in general pe sosea cu o portiune de drum forestier, relativ lejereanu.

Cam asa ar fi traseul … in mare.

harta pe bicicleta

harta pe bicicleta

Alte cateva poze:

io pe bicla

io pe bicla

pauza la vie

pauza la vie

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags: , ,

Global warming – in sfarsit a nins si in Cannes!

February 5th, 2010 Deodorel 2 comments

Noroc cu global warmingul asta ca a nins si la Cannes dupa 1000 de ani, lumea era in delir, traficul blocat etc etc. Ca sa vedeti cam cum ar fi mi-am luat repede aparatul foto si am plecat in padurea de alaturi, deci plm:

ninge in cannes

ninge in cannes

in Croix de Garde

in Croix des Gardes

valea Lupului

valea Lupului

un parauas al pulii

un parauas al pulii

Cam atat dragii mosului!

Si nu uitati, sambata viitoare incepe olimpiada!Adica prima proba skiistica coborare.

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags: ,

Calatorie in tara zapezilor

November 8th, 2009 Deodorel 4 comments

 

directii in Geneva

directii in Geneva

deci, exact, in pula mea, incepi sa te simti bine cand vezi un indicator din asta.

Saptamana trecuta am avut ocazia sa dau o fuga pana la Geneva, traversand pe drum celebra regiune Haute-Savoie (74) …. unde se stie ca e munti, e statiuni de ski, e telescaune, intr-un cuvant e misto.  Chiar daca inca nu e chiar “iarna”, cu atat mai putin aici in Lothlorien aka Cote d’Azur unde si iarna totul ramane verde si iarba trebuie cosita altfel devine savana …
OK, so flashback miercuri, 4.11.2009, dimineata -  ma urcam in masina si incepeam periplul prin Provence, spre Rhone-Alpes. Una dintre primele opriri pe autostrada – Rompetrol dupa Aix.

statie Rompetrol in Provence

statie Rompetrol in Provence

Stiam deja ca sunt mai multe Rompetroluri in Var si Bouche-de-Rhone, si inca cateva branduite sub un alt nume, frantuzesc, dar inca nu oprisem in vreuna.

Are si magazinul “Hei”:

magazin hei

magazin hei

Ma rog, deci interesant. Inauntru speram sa aiba ceva traditional romanesc, in schimb aveau cacaturile standard “din Provence” care le au toate benzinariile din zona.

Drumul a continuat pe langa Louberon, Orange, ma rog toate elementele din zona … urcand spre Lyon/Grenoble. Mi-am dat seama ca am ajuns “la munte” cand am oprit intr-un refugiu sa ma pis, si in fata ochilor aveam o reclama la nu stiu ce forfait de ski pe tot anu …
La urmatoarea oprirea aveam ca imprejurimi ceva de genu’

niste munti,plm

niste munti,plm

Oprirea era cam asa:

oprire pe autostrada

oprire pe autostrada

Treptat peisajul se schimba, la un moment dat, pe un viaduct, apare in dreapta superba Noix d’Isere, o vale (evident Isere, de unde si statiunea) ca o crapatura imensa. La radio nu se mai discuta ultimele barfe despre printesa Stephanie sau Caroline ci despre telescaune, telecabine, domenii skiabile. Oamenii castiga la concursuri “zile” de ski.
Din pacate traseul nu-mi permite sa opresc in zonele superbe din care ar fi iesit niste superpoze, majoritatea aire-urilor sunt de-ampulea, nu vezi nimic de copaci.
Ok, trec pe langa Annecy, se apropie Geneva.
Aici, am facut o mica smecherie, am iesit de pe autostrada inainte ca nu aveam de gand sa platesc taxa de autostrada elvetiana de 30 de euro (teapa!) , si am continuat pe nationala. La un moment dat, dupa un chiosc obosit pe care era atarnat un steag caracteristic, am intrat in Elvetia.

Dupa ce mi-am terminat treaba, am profit si m-am plimbat un pic prin Geneva. In esenta lui Geneva este un oras destul de murdar, plin de oameni nervosi la volan, care scot capu pe geam si injura, claxoneaza tot timpul, ma simteam ca acasa cu alte cuvinte. Si asta nu e de mirare, pentru ca in Geneva autoritatile lucreaza din greu pentru a ingreuna traficul: se elimina locuri de parcare, peste tot sunt linii rezervate pentru autobuze taxiuri, astfel incat majoritatea strazilor au doar 2 benzi desi ar putea avea 4, etc. Bineinteles ca are si partile lui frumoase, dar nu am avut timp sa le vad,  in afara de zona din jurul portului/cheiul Mont Blanc.

pe malul lacului Lehman

pe malul lacului Leman

Lacul Leman arata misto, arhitectura Genevei e parisiana, nu prea vezi cladiri noi.

un pod

un pod

Sau asa

intersectie geneva

intersectie geneva

In principal m-am invartit in jurul cheiului Mont Blanc

pe malul lacului

pe malul lacului

Era spre asfintit (TEAPA urma sa vad la plecare ce inseamna buchon / blocaj in Geneva, cand toata lumea se cara acasa), asa ca am facut poze relativ misto. Se vedeau si niste munti, normal, dar nu inca inzapeziti complet.

apus pe malu lacului

apus pe malu lacului

un pic de munti

un munte plm

un munte plm

Bineinteles, la Geneva sunt tot felu de organizatii gen ONU, plm

directii

directii

In Geneva chiar au un port, lacu e mare

un vaporeanu

un vaporeanu

Cam atat. M-am carat, am stat 1 ora si ceva in trafic ca sa ies din oras (din nou, autostrada era interzisa), si in 4 ore si ceva eram acasa. Oricum, frumos, am fost la 70 km de Mont Blanc.

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags: ,

Vara s-a terminat

September 21st, 2008 Deodorel 1 comment

Da .. in sfarsit s-a terminat. Ca sa fiu on topic, dpdv astronomic a venit toamna.
Cu toti uram vara, cu caldurile ei insuportabile etc etc. Iar terminarea ei imi provoaca o satisfactie deosebita, si m-a stimulat artistic sa produc acest desen, pe care il impartasesc aici :

muie vara

Mda … Observati unele subtilitati: de exemplu, vara asculta “Parazitii”, fiind destul de clar ca “a vazut din filme ca se face fara dinti”, in cazul de fata neavand deloc.

Dar si altii, de exemplu unul dintre poetii mei preferati, Bacovia, au o parere foarte proasta despre vara … iata poezia “Cuptor”:

Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit sã-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine sã le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun…

Destul de nasol vara … nu? Chiar si tatele se lasa .. ce pula mea?

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags: , , ,

Worse is Better

February 13th, 2008 Deodorel No comments

Cum zicea si Jeff Atwood in blogul lui , Coding Horror, de multe ori worse is better. Un exemplu foarte bun este standardul flash video (flv). E naspa, compresie proasta, multe artifacturi, dar pentru ca e prezent pe orice calculator care are browser s-a impus fara drept de replica. Ca urmare, obosit sa ma complic cu filme xvid, divx wmv sau aiurea, si cu playere naspa fara control, mi-am trecut toate filmele pe flv, folosesc pluginul Anarchy Media Player.

asta e … pula mea … e mai simplu asa.

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags:

Un nou proiect

November 7th, 2007 Deodorel No comments

Am demarat un nou proiect, blogul www.cepulamea.org  , pentru a nu polua acest blog cu posturi offtopic care totusi as vrea sa le dau o forma scrisa. Ce teme voi aborda in acest blog? Chestii la misto, programare, soft & etc, o idee mai veche de a mea de a face niste analize literare a unor piese din repertoriul “Parazitilor”, si altele … sa vedem.

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags:

Un nou nume de domeniu

November 5th, 2007 Deodorel 1 comment

Pentru a nu mai amesteca page rankurile/serp-urile de la 12s si bakblog, am cumparat un domeniu nou, care se vede acum, snowunderstarlight.com . Cu ocazia asta a si trebuit sa scriu un script de php pentru a converti url-urile din post-urile wordpress, care erau hardcodate in html :(

Iata si codul:
[cc lang="php"]
< ?
error_reporting(E_ALL);
ini_set(”display_errors”, “on”);

// ** MySQL settings ** //
define(’DB_NAME’, ‘wordpress’); // The name of the database
define(’DB_USER’, ‘db user’); // Your MySQL username
define(’DB_PASSWORD’, ‘db pass’); // …and password
define(’DB_HOST’, ‘localhost’); // 99% chance you won’t need to change this value
mysql_connect(DB_HOST, DB_USER, DB_PASSWORD);
mysql_select_db(DB_NAME);
$queryLoad = “
SELECT
*
FROM
wp_posts
“;

$rQueryLoad = mysql_query($queryLoad);
$aPosts = array();
$iCountQuery = mysql_num_rows($rQueryLoad);
for($i = 0; $i < $iCountQuery; $i ++) {
$aPosts[] = mysql_fetch_object($rQueryLoad);
}
foreach($aPosts as $oPost) {

echo ‘Updating ‘.$oPost->post_title.’
‘;
$sContent = $oPost->post_content;
$sNewContent = str_replace(”http://bakblog.12silence.com/”, “http://www.snowunderstarlight.com/”, $sContent);
$sUpdateQuery = “
UPDATE
wp_posts
SET
post_content = ‘”.addslashes($sNewContent).”‘
WHERE
ID = “.$oPost->ID.”
“;
mysql_query($sUpdateQuery);
}

?>

[/cc]

In plus, ca sa mi se transmita la un moment dat PR-ul din vechea pagina am pus un mic redirect acolo :)

[cc lang="php"]
< ?
header(”HTTP/1.1 301 Moved Permanently”);
header(”Location: http://www.snowunderstarlight.com”.$_SERVER['REQUEST_URI']);
?>
[/cc]
Asta in conjunctie cu .htaccess-ul / regulile de rewrite din wordpress.
Cam atat, total offtopic.

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff Tags:

Frustrant

March 19th, 2007 Deodorel 4 comments

In acest moment sunt la Harseni, langa Fagaras, si de la masa de la care stau, Fagarasii plutesc magnifici , pe la vreo 15 km, cu albedoul 90%.
Of course ca nu sunt cu skiurile … fuck them.
Fagarasii din Harseni

Probabil ca zapada o sa tina destul de serios in Faga, la cum  arata acum …

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff, ski Tags:

Mijloace de protectie

February 3rd, 2007 Deodorel 10 comments

Casca Uvex

De curand am fost prin Metro, si am reusit, cu anumite ajutoare externe, sa-mi iau o casca de ski, Uvex. Desi e destul de grea si cam incomoda, e necesara pe vai si nu numai … si nu doar ca sa arati kewl. Are o curea reglabila, si pare destul de solida. Sper sa nu am ocazia sa o testez prea curand, mai ales ca cica ar trebui aruncata dupa un “test” serios.

Mai imi trebuie si o armura pentru spate … Arva … si sunt pregatit .. lol.

Download

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff, echipament, filme, ski Tags:

Ninge!

November 3rd, 2006 Deodorel No comments

asa e ... it's here
In Bucuresti, ca si in restul tarii, in sfarsit ninge.

Domnia fioroasa a verii s-a sfarsit …

Si pe 11/11, la Levi incepe si Cupa Mondiala! Gr8!

GD Star Rating
loading…
Categories: Stuff, ski Tags: